Intră acum și în grupul de
Un șofer de TIR din Bulgaria a provocat, sâmbătă dimineața, un carambol în municipiul Suceava pentru că nu a respectat distanța legală în mers față de autovehiculele din fața sa. Unul dintre șoferi a fost rănit
Astfel, potrivit cercetărilor polițiștilor, un șoferul din Bulgaria, în vârstă de 63 de ani, conducea sâmbătă dimineața la ora 10:10 un ansamblu auto format din cap tractor marca Volvo și semiremorca marca Schmitz, pe strada Acad. Vasile Grecu, din Suceava, având direcție de deplasare dispre str. Calea Obcinilor spre Șcheia.
Din cauză că nu a adaptat viteza la condițile de drum cât și a faptului că nu a respecta distanța legală în mers față de vehiculele care circulau în fața sa, el a intrat în coliziune față spate cu o autoutilitară Mercedes Benz, condusă regulamentar de un bărbat de 70 ani, din satul Sf. Ilie din comuna Șcheia.
În urma impactului dintre cele două vehicule, autoutilitara Mercedes Benz a fost proiectată într-un autoturism VW Passat, care circula în fața sa, condus regulamentar de un bărbat de 65 ani, din satul Lisaura din comuna Ipotești, iar acesta a fost proiectat la rândul său într-un autoturism Dacia Logan care circula de asemenea, în fața sa condus regulamentar de un bărbat de 32 ani din Suceava.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului autoutilitarei Mercedes Benz, care a fost preluat de un echipaj de urgență SMURD și transportat la UPU. Suceava, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticat cu „traumatism toracic ușor“.
Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior, la spital, li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. (N.B.)
Intră acum și în grupul de