Târgul grădiniţelor, la cea de-a şaptea ediţie


Intră acum și în grupul de

Un număr de 22 de unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Suceava, 19 instituţii de stat şi trei grădiniţe particulare au prezentat joi, în holul Casei de Cultură Suceava oferta pentru anul şcolar viitor. Este vorba despre cea de-a şaptea ediţie a târgului locurilor la grădiniţă, unde fiecare instituție de învățământ preșcolar şi-a amenajat un stand de prezentare a ofertei, cu diplomele cu performanţele copiilor, lista cu locurile pentru noul an, albume cu imagini din grădiniţă şi dotările de care dispune unitatea.

Ca o noutate, în acest an, târgul grădiniţelor a avut un imn propriu, compus de educatorii de la Grădiniţa cu Program Normal nr.2, şi cântat de cei mici. Organizatorii Ofertei Grădiniţelor din municipiul Suceava au fost institutorii Iuliana Alecsa, Dorina Vieriu şi Rodica Damaschin.

Față de edițiile anterioare, când părinţii puteau să-şi înscrie copiii la grădiniţă chiar în cadrul târgului, anul acesta nu s-au mai putut face înscrieri, întrucât Inspectoratul Şcolar Suceava a elaborat un regulament intern, potrivit căruia înscrierile în învăţământul preşcolar se fac numai în perioada 4-8 mai 2009.

În grădiniţele din judeţul Suceava, în anul şcolar viitor vor fi peste 20 de mii de locuri.


Intră acum și în grupul de