Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 31 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a distrus gardul unei locuințe din comuna suceveană Preutești, după ce a intrat în el cu mașina.
Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc duminică seara, polițiștii fiind sesizați de proprietarul gospodăriei afectate.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DC Arghira din comuna Preutești, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat pe pietriș şi a intrat în coliziune cu poarta de acces a unui imobil.
Din accident, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Amintim că acum câteva zile un caz similar a avut loc în localitatea Negostina. În acel caz, un bărbat a intrat în gardul unei gospodării și a rămas încarcerat în autoturismul avariat. Bărbatul a fost extras de echipele de intervenție în stare de inconștiență, dar resuscitarea acestuia nu a dat rezultate, fiind declarat decesul.
Intră acum și în grupul de