Profesorii suceveni nu au asigurate salariile pentru o lună de zile din acest an


Intră acum și în grupul de

În cadrul ședinței Consiliului de Administraţie al I.Ş.J. Suceava, din data de 29 aprilie 2009, în care s-a făcut analiza privind încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2009, reprezentanții Sindicatului Județean din Învățământ ”Spiru Haret” Suceava și cei ai Sindicatului “Bucovina” Rădăuți afiliată la FSLI– Federația Sindicatelor Libere din Învățământ au ținut să precizeze că nu sunt de acord cu nici un fel de reduceri a renumerațiilor cadrelor didactice.

Potrivit unei note transmisă de Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare trebuiau să anunţe, până pe 30 aprilie, măsurile luate pentru ”respectarea prevederilor legale în vigoare privind încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2009”. Prevederile la care se referă ministerul sunt reducerea cu peste 800 de milioane de lei a fondului de salarii, cauzată de rectificarea negativă a bugetului ministerului.

Potrivit șefului IȘJ Suceava, Petru Carcalete, la solicitarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava a acordat asistenţă de specialitate Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava în vederea respectării prevederilor OUG nr. 34/2009.

”De comun acord s-au stabilit sumele pe localităţi şi trimestre. S-au stabilit cheltuielile de personal pentru învăţământul preuniversitar în anul 2009, conform bugetului rectificat, având în vedere plăţile efectuate până la 31 martie 2009, precum şi cele rămase de utilizat până la sfârşitul anului. Astfel, din alocările prevăzute în bugetul pentru cheltuielile de personal rezultă că se pot achita toate drepturile salariale în anul 2009, cu excepţia unui fond de 70 % dintr-o lună”, precizează Petru Carcalete, cu mențiunea că ”reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură învăţământ, au menţionat că nu sunt de acord cu reducerile salariale sau la renunţarea oricăror drepturi care să le afecteze veniturile”.


Intră acum și în grupul de