Doi tineri răniți în accidente cu circumstanțe similare. Aceștia au condus băuți și fără permis mopeduri neînmatriculate


Intră acum și în grupul de

Două accident cu circumstanțe similare, provocate de conducători de mopeduri, au avut loc luni seara în județul Suceava. În ambele cazuri șoferii nu aveau permis de conducere, erau băuți, iar vehiculele nu erau înmatriculate.

Astfel, un tânăr de 24 de ani din com. Mitocu Dragomirnei, conducând un moped fără plăcuțe cu număr de înmatriculare/înregistrare pe DC 57, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a tânărului, care a fost preluat de un echipaj SMURD și transportată la UPU Suceava, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava.

Întrucât conducătorul mopedului emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,55 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la Spitalul Județean Suceava Cherar tânărul a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.

De asemenea în urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Aproximativ în același timp, un adolescent de 16 ani din Vicovu de Sus, conducând un moped neînmatriculat pe strada Ştefan cel Mare din localitate, a intrat în coliziune cu un autoturism, ce era oprit pe partea carosabilă, cu intenţia de a vira dreapta la intersecţia cu strada Sfântul Andrei.

Conducătorul mopedului a fost rănit și transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, fiind transferat imediat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „TCC prin accident rutier, contuzie toracică, contuzie membre inferioare”.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două monstre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.


Intră acum și în grupul de