Intră acum și în grupul de
Sindicatele din educaţie au stabilit că dascălii vor intra în grevă generală pe 5 mai, greva fiind pentru tot personalul din învăţământ. Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au anunţat că vor organiza grevă generală în zilele în care trebuie să se desfăşoare tezele cu subiect unic, adică pe 5 şi 13 mai, şi 4 iunie.
Astfel marţi, 5 mai, miile de elevi suceveni care ar trebui să susţină teza unică la limba şi literatura română vor avea zi liberă.
„Teza cu subiect unic la limba română nu se va susţine. S-a decis intrarea în grevă generală pe 5 mai, şi nu este exclus să facem grevă şi în zilele în care ar trebui să se dea tezele unice la matematică, istorie şi geografie”, a declarat preşedintele Sindicatului Judeţean din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica. Acesta a spus că decizia de a intra în grevă generală s-a luat la Bucureşti, la nivelul tuturor confederaţiilor sindicale din învăţământ.
Sindicaliştii spun că această măsură înseamnă practic blocarea anului şcolar pentru că prin nesusţinerea tezelor nici nu se pot încheia mediile claselor a VII-a şi a VIII-a şi nici nu se poate organiza admiterea la liceu.
Sindicaliştii îşi cer scuze faţă de părinţi şi elevi dar spun că responsabilitatea pentru această situaţie este de fapt a autorităţilor.
Motivele pentru care sindicaliştii au decis declanşarea grevei generale sunt reducerea bugetului educaţiei cu 811,9 milioane de lei din fondul de salarii şi alţi 676 milioane lei din fondurile de investiţii, reducerea bugetului cercetării cu peste 70% faţă de 2008, elaborarea unei legi de salarizare unice care îi defavorizează pe bugetarii din învăţământ, politizarea funcţiilor de conducere prin ordonanţa deconcentratelor şi nerespectarea Legii 221/2008 privind majorarea cu 33% a salariilor cadrelor didactice.
Intră acum și în grupul de