La CAS Suceava au ajuns banii pentru programele de sănătate


Intră acum și în grupul de

Pacienţii suceveni cuprinşi în programe de sănătate au primit o veste bună, la Casa de Asigurări Suceava ajungând, după un lung timp de aşteptare, şi după epuizarea stocurilor existente de medicamente, o rectificare a sumelor pe programe. La majoritatea programelor medicamentele sunt epuizate de ceva timp.

Pe data de 23 aprilie, şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu, anunţa că, criza financiară este tot mai acută, Unitatea de Primire a Urgenţelor Suceava ce este finanţată direct de Ministerul Sănătăţii, fiind la un pas de a nu mai avea bani pentru medicamente, materiale sanitare şi salarii. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu, a declarat că există „deficienţe majore”, de ordin financiar, în derularea atât a programelor de sănătate, cum ar fi programul HIV/SIDA, de la Secţia de boli infecţioase, şi TBC, din cauză că nu a venit fila de buget, situaţia fiind similară şi în cadrul programului prin care se acordă gratuit lapte praf pentru sugarii unde stocurile sunt epuizate.

Referitor la finanţarea programelor naţionale de sănătate, CAS Suceava anunţă că a primit de la CNAS rectificarea sumelor aprobate pentru derularea în anul 2009 a următoarelor subprograme: TBC (232.000 lei), HIV/SIDA (3.283.000 lei), oncologie (9.139.000 lei), boli rare (454.000 lei), diabet zaharat (6.982.000 lei), boli endocrine (64.000 lei), posttransplant (753.000 lei), ortopedie (107.000 lei).

„În perioada imediat următoare vor fi încheiate contracte cu furnizorii de servicii medicale care derulează aceste subprograme naţionale şi acte adiţionale cu farmaciile aflate în contract, pentru eliberarea medicamentelor prescrise în tratamentul ambulatoriu. Bugetul alocat permite eliberarea reţetelor gratuite pentru toţi pacienţii, exceptând eliberarea testelor de automonitorizare a diabetului zaharat pentru adulţi”, precizează preşedintele – director al CAS Suceava, Cristina Iordăchel.


Intră acum și în grupul de