De Ziua Adolescentului, elevi ai Colegiului „Mihai Băcescu” Fălticeni au plantat puieţi în Dumbrava Minunată


Intră acum și în grupul de

De Ziua Adolescentului, un grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, coordonat de profesoara de religie Maria Peiu, au participat la reîmpădurirea unei părţi din Dumbrava Minunată, care se află în patrimoniul Mănăstirii Buciumeni din Fălticeni. Au fost plantaţi 500 puieţi de molid şi 300 puieţi de salcâm.

Manifestarea s-a desfăşurat în cadrul acţiunii „Tinere Vlăstare” – componentă a proiectului educativ „Dăruim din suflet”, al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
Stareţa Mănăstirii Buciumeni, Maria Mălăescu, a ţinut să mulţumească celor care au contribuit la împrospătarea şi înfrumuseţarea mirificului loc pe care Mihail Sadoveanu l-a consemnat în opera sa, făcându-l celebru pentru posteritate. De asemenea, stareţa Maria Mălăescu face un apel către toţi cei care vizitează Dumbrava Minunată, să protejeze acest loc şi să nu-l degradeze şi speră ca iniţiativa Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni să fie de bun augur şi să fie un imbold şi pentru alte acţiuni de acest gen.


Intră acum și în grupul de