Un tânăr fără permis a vrut să fugă de polițiști, dar a intrat cu roata în șanț și a abandonat mașina chiar în fața echipajului de poliție


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 20 de ani din localitatea Rotunda a încercat să fugă cu mașina de polițiști, însă a intrat cu roata în șanț și a fost nevoi să abandoneze mașina.

Potrivit IPJ Suceava, fapta a avut loc marți seara, după ce un echipaj de poliție a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, care circulat pe raza localității Rotunda din orașul Liteni.

Conducătorul auto, însă, nu s-a conformat și a executat manevra de mers înapoi în vederea întoarcerii autoturismului, moment în care, a intrat cu roata în șanț, după care, acesta și pasagerul din vehicul au coborât și au fugit pe o uliță lăturalnică.

Autoturismul a fost transportat la sediul poliției pentru cercetări, conducătorul auto fiind un localnic de 20 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Ulterior, în jurul orei 20:30, tânărul s-a prezentat la sediul Poliției orașului Liteni și a recunoscut fapta comisă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de