Un motociclist din Suceava a fost grav rănit de un șofer imprudent


Intră acum și în grupul de

Un motociclist de 49 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină, condusă imprudent de un tânăr de 22 de ani din comuna Moara.

Impactul s-a produs joi seara, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Suceava.

Imagine ilustrativă

Tânărul, aflat la volanul unui VW Polo, circula dinspre „Modern” spre „Catedrală”. Ajuns în dreptul Hotelului Arcaşu (accesul spre aprovizionare), nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a intrat în coliziune cu motocicleta cu pricina, care circula din sensul opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a motociclistului sucevean, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.

Atât conducătorul auto cât şi motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

S-a întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de