Suceveanca Sorina Rîndașu a luat premiul II la cel mai mare concurs artistic din România pentru liceeni, la secțiunea poezie


Intră acum și în grupul de

Sorina Rîndașu, eleva Liceului cu Program Sportiv din Suceava, s-a clasat pe poziția a II-a la secțiunea poezie a celui mare concurs artistic din Romania pentru liceeni LicArt.

La faza inițială a concursului au participat 1600 de adolescenți, 28 dintre ei fiind desemnați ulterior finaliști. Aceaștia au ajuns în Tabăra de Creație de la Sulina. Acolo au participat la ateliere de creație susținute de poeții Andrei Dosa, Alex Văsieș și Luca Ouatu și de fotografii Patricia Hilbert și Cristian Munteanu, arată organizatorii concursului.

Sorina Rîndașu

Tot acolo au aflat și câștigătorii ediției LicArt 2019:

La secțiunea Poezie (premianții au fost aleși de membrii Marelui Juriu, poeții Ioan Es. Pop, Răzvan Țupa și criticul Paul Cernat):

  • Premiul 1 (1800 de lei) – Alexandra Lipară, Buzău;
  • Premiul 2 (1200 de lei) – Sorina Rîndașu, Suceava;
  • Premiul 3 (700 de lei) –  Sebastian Cristian, Piatra Neamț.

Poezia de Sorinei Rîndașu:

script
sub ce forme există oameni dincolo de
fețele blurate pe facebook dincolo de absurdul regenerării pixelilor
mai e cineva la mijloc strânge lumina în matricea asta
nici nu trebuie să vedem ajunge
să nu povestim nimănui motivele palpabile

de fapt să-ți cauți conturul nu-i chiar greșeala număru 1 e mai mult un
script acutizează
percepția asupra ideii că lumina & emoția pozitivă
nu fac neapărat parte din tine / le poți
folosi drept scuză până găsești ceva mai bun

La secțiunea Fotografie s-au dat trei premii, fiecare în valoare de 1800 de lei. Astfel: cea mai bună Fotografie Alb-Negru aparține lui Robert Sarafie din Sibiu, cel mai bun Portret, Alexandrei Corcode din Bistrița, iar cea mai bună Fotografie Diversă, Biancăi Isofache din Târgoviște.

Asta a fost opinia membrilor Marelui Juriu: Daniel Etter (laureat Pulizer Prize și World Press Photo Award), Vadim Ghirdă (laureat World Press Photo Award) și Vlad Eftenie (laureat Sony Photo Awards).

Puteți citi și admira creațiile premiate (precum și finalistele) pe site-ul concursului www.licart.ro.

Concursul LicArt este coordonat de 18 ani de jurnalistul și dramaturgul Radu Herjeu. Totodată, concursul și Tabăra sunt organizate de Clubul Nouă ne Pasă!, în parteneriat cu și cofinanțate de Minsterele Educației și Tineretului și Sportului.


Intră acum și în grupul de