FOTO // Val de incendii de autoturisme în județul Suceava. Patru mașini au fost distruse de foc în ultimele 24 de ore


Intră acum și în grupul de

În ultimele 24 de ore, patru autoturisme au fost distruse de incendii pe raza județului Suceava.

Potrivit Purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Slt. Alin Găleată, primul caz a avut loc în localitatea Cozănești din comuna Dorna Arini.

Luni, la ora 13:07, pompierii au fost anunțați despre faptul că două autoturisme sunt cuprinse de flăcări. La sosirea echipajelor, mașinile ardeau în proporție de 80%, fără pericol de propagare.

Nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Ambele autoturisme aparțin aceluiași proprietar. Bărbatul a încercat sa pornească una dintre mașini, care avea bateria descărcată, prin cabluri de curent conectate la acumulatorul celui de-al doilea autoturism. În acel moment s-a produs scurtcircuitul care a condus la izbucnirea flăcărilor.

În seara aceleiași zile, la 22:11, Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul reședință de județ. La sosirea echipajelor, ardea partea din față a unui autoturism, cu pericol de propagare la întreaga mașină.

Incendiul a izbucnit în urma coliziunii dintre autoturism și un stâlp de iluminat. Cele trei persoane care se aflau în autoturism s-au autoevacuat și au fost preluate de echipajele SAJ, sosite la fața locului. Toate cele trei persoane erau conștiente și cooperante.

Au ars elemente combustibile din compartimentul motor și s-au degradat aproximativ 75% din autoturism și stâlpul de iluminat public.

Câteva ore mai târziu, Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Gura Humorului.

La sosirea echipajelor, ardea în totalitate un autoturism, cu pericol de propagare la o casă de locuit aflată în apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, susține sursa citată.


Intră acum și în grupul de