Sucevenii au mai renunţat la obiceiul de a se îndopa cu medicamente


Intră acum și în grupul de

După ce CAS Suceava „reclama” consumul exagerat de medicamente, se pare că sucevenii s-au mai temperat. Faptul că farmaciile sucevene au consumat deja aproape jumătate din bugetul alocat pe 2009, doar în primele 3 luni ale anului, a determinat conducerea CAS Suceava să ia măsuri de monitorizare strictă a consumului de medicamente. Directorul CAS Suceava, Cristina Iordăchel, a precizat că bugetul total alocat farmaciilor pentru medicamente, cu sau fără contribuţie personală, se ridică la circa 50 milioane lei, iar pe primele 3 luni au fost eliberate medicamente în valoare de circa 24 milioane.

În luna aprilie consumul de medicamente compensate şi gratuite raportat de farmaciile în contract cu CAS Suceava a fost în valoare de 6.199.545,65 lei, la care se adaugă suma de 1.757.477,23 lei aferentă eliberării medicamentelor gratuite în cadrul programelor naţionale de sănătate eliberate prin farmaciile cu circuit deschis (diabet, oncologie, mucoviscidoză, scleroză, transplant). „Consumul total de medicamente înregistrat în luna aprilie în valoare de 7.957.022,88 lei este în scădere comparativ cu luna martie a.c., lună în care s-a înregistrat un consum total de medicamente de 10.454.534,03 lei, din care pentru medicamente compensate şi gratuite 7.974.895,97 lei şi 2.479.638,06 lei pentru medicamentele aferente programelor naţionale. Din raportările pe care farmaciile sunt obligate să le transmită la CAS Suceava pentru perioada 01 – 20 mai a.c. se constată o scădere a consumului de medicamente, suma centralizată pe baza datelor transmise de furnizori fiind de 3.540.000 lei”, menţionează Cristina Iordăchel.

Având în vedere obligaţia farmaciilor, prevăzută în Normele de aplicare a Contractului cadru pe anul 2009, de a transmite zilnic consumul de medicamente aferent zilei precedente, CAS Suceava întreprinde măsuri pentru crearea unei aplicaţii de raportare on-line, care va fi accesată cu respectarea unor condiţii de securitate a transmiterii datelor şi care va facilita monitorizarea zilnică a consumurilor de medicamente gratuite şi compensate.

„Previzionăm că nu vor exista disfuncţionalităţi în eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite având în vedere că prin monitorizarea efectuată în lunile aprilie şi mai am luat în evidenţă pacienţii cu boli cronice şi s-au emis pentru aceştia aprobări de tratament pentru următoarele 3 luni sau până la sfârşitul anului în unele cazuri”, a mai precizat Cristina Iordăchel.


Intră acum și în grupul de