Doi șoferi, din Botoșani și Republica Moldova, prinși circulând fără permise pe drumurile sucevene


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au depistat în trafic doi șoferi care au condus vehicule deși nu aveau permise de conducere.

Ambele cazuri au avut loc marți seara. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au oprit pentru control pe DN 2 K, pe raza comunei Arbore, mopedul marca Yamaha, fără a fi înmatriculat, condus de un bărbat de 36 de ani din județul Botoșani.

Ca urmare a faptului că acesta nu a putut prezenta pentru control permisul de conducere, declarând că nu posedă permis de conducere, s-a procedat la verificarea conducătorului auto în bazele de date ale Poliției Române, rezultând faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” care urmează a fi soluționat procedural de către Postul de Poliție Arbore.

Câteva ore mai târziu, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit în trafic, pe DJ 209 A de pe raza com. Horodniceni, autoturismul marca Citroen, condus de un bărbat de 28 de ani din Republica Moldova.

Întrucât emana halenă alcoolică şi a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificării s-a constatat că șoferul nu figurează ca fiind posesor al unui permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar care va fi soluţionat procedural de Postul de Poliţie Horodniceni.


Intră acum și în grupul de