Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că ia în calcul organizarea a câtorva ”info-trip-uri” pentru operatorii de turism din țară cu scopul de a promova Bucovina și atracțiile turistice din județul Suceava.
Flutur, care a fost prezent vineri, la Gura Humorului, la Summitul RePatriot, le-a spus celor prezenți că ar dori să realizeze câteva tururi pentru operatorii de turism interesați să descopere potențialul județului Suceava.
”Mănăstirile lui Ștefan cel Mare și astăzi atrag ca un magnet, e un miracol. Noi spunem că suntem foarte buni în turism, dar suntem pentru că avem despre ce vorbi. Nu trebuie să facem mare lucru, trebuie să ne organizăm pentru că ne-au lăsat înaintașii niște capodopere excepționale care numai trebuie puse în valoare de aceea eu mă îndrept cu un mesaj către dumneavoastră, cel puțin la început, ca o rugăminte, să promovați Bucovina, care a devenit ca număr de locuri de cazare, a treia destinație din România.
Noi avem undeva peste 17 mii de locuri de cazare. Posibilități ca oamenii să se simtă aici bine sunt extraordinar de multe și în zona turismului aș vrea să vorbim mai mult și vă invit să veniți cu prieteni, cu parteneri.
Putem organiza tururi pentru operatori de turism, pentru că interesul este să facem reclamă Bucovinei, să vină cât mai multă lume. Și anul ăsta, eu cred că undeva la jumătate de milion de turiști vom avea în Bucovina, ceea ce înseamnă foarte mult”, a mai subliniat Gheorghe Flutur.
El le-a mai spus celor prezenți la Summit că autoritățile locale și județene sunt deschise la dialog pentru cei care doresc să investească în Bucovina. ”Să aveți încredere că aici în Bucovina aveți un climat favorabil să investiți. Suntem, autoritățile, alături de dumneavoastră. pentru că suntem conștienți că altă soluție pentru dezvoltare nu există”, a menționat la final președintele CJ Suceava. (M. C)
Intră acum și în grupul de