Un șofer cu o alcoolemie uriașă depistat în trafic după o sesizare prin 112


Intră acum și în grupul de

Un bărbat, urcat la volan în stare avansată de ebrietate, a fost depistat în trafic pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni.

Acesta a fost observat de un participant la trafic, care a sesizat poliția. Martorul a observat cum, în jurul orei 22:40, mașina condusă de bărbatul băut, un Mercedes-Benz, avea o deplasare sinuoasă pe drumul public, iar conducătorul auto a semnalizat haotic stânga/dreapta și a oprit în mijlocul drumului.

Poliţiștii s-au deplasat la faţa locului, au identificat autovehiculul la volanul căruia se afla un bărbat de 40 ani, cu domiciliul în comuna Fîntînele.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la UPU Suceava, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.


Intră acum și în grupul de