Doi bărbați dați în urmărire pentru a executa pedepse cu închisoarea pentru furt și posesie de droguri au fost identificați pe raza municipiului Suceava


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de miercuri, polițiștii suceveni au identificat doi bărbați pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei închisorii.

În primul caz este vorba de un bărbat din Olt, condamnat la doi ani și două luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat”, caz aflat în lucru la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma investigațiilor efectuate și a datelor obținute, urmăritul a fost identificat într-un apartament de pe str. Măgurei din Suceava. Persoana a fost preluată sub escortă de polițiștii din cadrul S.I.C. și introdus în Penitenciarul Botoșani.

În aceeași zi, în stația TPL de pe strada Jean Bart din Suceava, polițiștii l-au identificat pe un bărbat de 27 de ani din Suceava, condamnat la o pedeapsă de doi ani, cinci luni și 20 zile închisoare pentru deținere de droguri de mare risc.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Botoşani.


Intră acum și în grupul de