Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a cuprins, marți, două anexe și acoperișul a două clădiri de locuit, corp comun, cu patru proprietari, din municipiul Rădăuți.
Pompierii au fost anunțați la ora 10:16, iar la fața locului au intervenit Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuti, cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD.
Potrivit Purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Slt. Alin Găleată, au ars acoperișul corpului comun pe o suprafață de aproximativ 170 mp, două camere de locuit, cu pereți din lemn, pe 30 mp, o anexă din lemn pe 10 mp și acoperișul unei anexe din BCA pe 15 mp. S-au degradat pereții și tavanele corpului comun, de la etaj și de la parter, pe o suprafață totală de aproximativ 400 mp, precum și anexele proprietarilor.
Pe timpul intervenției, o femeie de 78 de ani a suferit un atac de panică. Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor medical, iar ulterior a transportat-o la spital pentru investigații amănunțite.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric deteriorat, mai arată comunicatul ISU Suceava.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:03, iar pompierii au salvat restul locuințelor și două proprietăți din vecinătate.
Intră acum și în grupul de