Un bărbat, căutat de autoritățile din Marea Britanie pentru comiterea a 12 tâlhării, a fost reținut în Suceava


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au reținut un bărbat căutat de autoritățile britanice. Pe numele său a fost pus în executare mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare engleze pentru comiterea a 12 tâlhării și conspirație pentru tăinuire de bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni în Regatul Unit.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, este domiciliat în comuna Șcheia și a fost identificat și arestat marți, în municipiul Suceava. Acțiunea de prindere a acestuia s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava.

În continuare, persoana a fost preluată sub escortă de polițiști din cadrul S.I.C. și S.A.S., a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată la instanță.

Bărbatul a fost introdus în CRAP Suceava.


Intră acum și în grupul de