Finală spectaculoasă la Cupa Aqua Carpatica la minifotbal


Intră acum și în grupul de

Campioana en-titre, „Cosmos”, şi-a păstrat titlul şi la cea de-a opta ediţie a Turneului de minifotbal „Cupa Aqua Carpatica”, după ce a dispus în finala de duminică, 19 octombrie, cu 5-4 de echipa „Fireball”, în cel mai frumos meci al competiţiei, după lovituri de departajare! La finalul celor 60 de minute regulamentare, scorul a fost de 3-3, „Cosmos” reuşind să egaleze în ultima fază a meciului, toate cele 3 goluri fiind marcate din penalty de către Mihăiţă Prodan. La loviturile de departajare s-a impus „Cosmos”, cu 2-1, deşi „Fireball”, echipă formată în majoritate din angajaţi ai ISU, a condus cu 3-1 în timpul regulamentar de joc (finalele s-au desfăşurat pe parcursul a două reprize de câte 30 de minute)

În finala mică s-a impus echipa „Luceafărul”, după ce a trecut cu un neverosomil 10-2 de echipa „Bîrnărelu’ ”. Pe locul 5 s-a clasat „Sportul Candreni”, care a învins în meciul final pe „Olymp Rădăuţi” cu 2-1, iar pe 7 Juniors Vatra Dornei care a învins cu 3-1 pe FC Sadova.

Campioana s-a ales cu 4000 de lei, vicecampioana cu 2000, în timp ce locurile 3 şi 4 au fost premiate cu 15000, respectiv 1000 de lei. Sportul Candreni şi Juniors Vatra Dornei au fost premiate cu cate 500 de lei, pentru cele mai bune tinere echipe (o premieră la ediţia de anul acesta ca două echipe să primească această distincţie), premiile individuale, câte 300 de lei, fiind adjudecate de către Valentin Galan (Olymp Rădăuţi), pentru „Cel mai bun tânăr jucător al turneului”, Petrică Movileanu, pentru „Golgheterul campionatului” cu 11 reuşite, din care 8 doar în finala mică, Sebi Graur şi Andrei Bălan, ambii de la „Fireball”, pentru „cel mai bun portar”, respectiv pentru „cel mai bun jucător al turneului”.

Premierea a fost efectuată de către Stelian Chiforescu, vicepreşedintele Carpathian Springs şi de Ilie Boncheş, primarul municipiului Vatra Dornei, vremea impecabilă, cu temperaturi de peste 20 de grade la orele prânzului, aducând peste 300 de iubitori ai minifotbalului la Stadium Yanis, din Cartierul Unirii, din Vatra Dornei.

La finalul turneului s-a organizat şi, deja tradiţionalul, concurs de duble pentru public, câştigătorii alegându-se cu vouchere de cumpărături pentru articole sportive de la MaxiSport.

„Le mulţumesc tuturor participanţilor pentru sportivitate şi mă bucur că am avut parte de o vreme frumoasă în ambele weekenduri si lumea a venit la stadion pentru partide spectaculoase. Am fost onoraţi şi de participarea echipelor din afara zonei Dornelor (Olymp Rădăuţi, FC Sadova, Amicii Suceava-n.red) şi luăm serios în calcul posibilitatea ca, de la ediţia viitoare, după ce la Vatra Dornei va fi finalizat şi noul teren sintetic, să organizăm competiţia la nivel naţional” ne-a declarat, la finalul ediţiei de anul acesta, finanţatorul întrecerii, vicepreşedintele Aqua Carpatica, Stelian Chiforescu.

Meciurile turneului au fost arbitrate de către Vasile Tacu şi Ghiţă Ignătescu, ambii din Suceava. Partenerii evenimentului au fost ISU Vatra Dornei, Jandarmeria Vatra Dornei şi Primăria locală.

Cupa Aqua Carpatica este dotată cu premii de peste 3000 de euro, fiind singura, de acest gen, din judeţ, ce beneficiază de înscrieri gratuite. La ediţia a VIII-a au fost inscrise 14 echipe.

Doru BIGHIU


Intră acum și în grupul de