VIDEO // Pagube mari la o gospodărie din Botoșana din cauza unui incendiu provocat de un scurtcircuit. Pompierii s-au luptat cu focul aproximativ șase ore


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de luni spre marți la o gospodărie din localitatea suceveană Botoșana.

Potrivit Purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Slt. Alin Găleată, pompierii au fost anunțați la ora 01:31.

Astfel, la fața locului au intervenit, cu opt autospeciale, Militarii Gărzilor de Intervenție Solca și Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Botoșana, Comănești, Arbore, Cajvana și Cacica.

Sursa citată arată că focul a fost observat târziu, ceea ce a complicat munca pompierilor.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit și la anexele gospodărești, cu pericol de propagare la vecinătăți. Dezvoltarea și propagarea flăcărilor a fost favorizată de observarea și anunțarea  târzie a incendiului, dar și de construcțiile majoritare din lemn.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ șase ore, respectiv la 7:20. Nu s-au înregistrat victime omenești, însă focul a provocat distrugeri mari.

Astfel, au ars acoperișul locuinței pe aproximativ 170 mp, depozitul de furaje și adăpostul de animale, corp comun, pe aproximativ 150 mp, bucătăria de vară pe 60 mp, circa patru tone de fân, 20 metri cubi lemn de foc și alte bunuri din gospodărie (casnice, utilaje agricole etc.). Totodată, s-au degradat pereții portanți și tavanul casei. În incendiu au pierit două vaci, trei viței și 16 porci.

Flăcările au izbucnit la bucătăria de vară, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric, neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

În același timp, pompierii au salvat gospodăria învecinată, cu bunurile aferente.


Intră acum și în grupul de