Intră acum și în grupul de
Weekendul trecut, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formaţiunile rutiere din judeţ au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului.
Astfel, mai mulți șoferi au fost lăsați fără permise, iar pe lângă asta au fost aplicate peste 150 de amenzi.
Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 276 de conducători auto, fiind constatate zece infracțiuni la regimul rutier și aplicate 155 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de 58.700 lei.
Totodată, polițiștii au mai reținut 14 permise de conducere și au retras nouă certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost depistați atât șoferi fără permise, cât și cei urcați la volan în stare de ebrietate.
De exemplu, sâmbătă noaptea, un bărbat de 42 ani din municipiul Vatra Dornei, a fost depistat conducând autoturismul pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat din încă din luna septembrie. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Apoi, duminica, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DN 17 A din comuna Sadova autoturismul condus de un bărbat de 51 ani, din comuna Sadova. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Intră acum și în grupul de