Peste 70 de asistenți sociali, consilieri educativi, directori de școli și diferiți specialiști din județul Suceava au participat la o masă rotundă organizată de Asociația Euroactiv și mai multe instituții județele. Aceștia au propus realizarea unei baze de date cu copiii care nu frecventează școala


Intră acum și în grupul de

Asociația de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi şi talentaţi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” a organizat înd data de 22 octombrie, masă rotundă „Să aducem copiii la școală”, în Sala „Ștefan cel Mare” din Prefectura Suceava.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa doamnei Inspector Școlar General prof. Gabriela Mihai și în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Suceava și Consiliul Județean Suceava, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Suceava.

Potrivit organizatorilor, în cadrul acestei activități s-au dezbătut probleme care duc la abandon școlar și, am identificat soluții pentru reintegrarea copiilor care absentează nemotivat de la cursuri, și copii care nu sunt înscriși într-o formă de învățământ.

Au participat un număr de 70 de specialiști, asistenți sociali de la Primăriile din Suceava, Siret, Berchișești, Pătrăuți, Arbore, Rădăuți, Mușenița, Adâncata, Verești, Liteni, Câmpulung Moldovenesc, Șcheia, dar și directori de școală, consilieri educativi, consilieri școlari, profesori de la unitățile școlare din: Bucșoaia, Burla, Pătrăuți, Adâncata, Berchișești, Ciprian Porumbescu, Zamostea, Vadu Moldovei, Sulița, Comănești, Șcheia, Burla, Colegiul tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Andronic Motrescu din Rădăuți, CSEI Sf. Andrei din Gura Humorului, Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc, specialiști de la Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Suceava, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, specialiști de la Inspectoratul Județean de Poliție, prof. Gabriela Curtui – șef centru de Servicii de tip alternativ pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni, arată organizatorii.

La dezbaterea publică au luat cuvântul prof. Gabriela Mihai – inspector școlar general, Elena-Mirela Adomnicăi – Prefectul județului Suceava, prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector școlar și vicepreședinta Asociației Euroactiv, prof. Maria Pavelescu – director la CJRAE și prof. Romeo-Irinel Bolohan – vicepreședintele Euroactiv – care a prezentat activitățile și obiectivele proiectului educațional „Să aducem copiii la școală”.

Mihaela Grijincu, directorul Școlii Gimnaziale „Constantin Moroșan” din Pătrăuți a prezentat situația școlară, a elevilor care absentează nemotivat de la școală, și care ar fii cauzele care duc la absenteismul școlar. Cornelia Șfeduneac de la CJRAE a prezentat „Rolul asistentului social din CJRAE”.

Apoi au urmat Intervenții ale asistenților sociali din județ pentru identificarea copiilor care nu frecventează școala, în vederea integrării/reintegrării în sistemul educațional. Intervenția directorilor / consilierilor educativi/ consilierilor școlari pentru identificarea copiilor care nu frecventează școala, în vederea integrării/reintegrării în sistemul educațional.

În urma dezbaterilor, s-a stabilit realizarea unei baze de date cu copiii care nu frecventează școala și Soluții de integrare/reintegrare a copiilor în sistemul educațional.

Întâlnirea a fost moderată de prof. Mihai Greciuc – președintele Asociației „EUROACTIV” și de doamna prof. Gabriela Mihai – Inspector Școlar General.

„Dorim, împreună să prevenim abandonul școlar și marginalizarea socială, cu scopul de integrare a tuturor copiilor într-o formă de învățământ,” au declarat organizatorii.

Acțiunea a fost sprijinită de S.C. Consuc S.A., de Alka Trading, de Alina Stan de la Instituția Prefectului Județului Suceava, de Tipografiile Manifest și Mușatinii și de ing. Dana Gabriela Moisoiu de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.


Intră acum și în grupul de