Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul PTF Siret au descoperit aproape 2500 pachete cu țigări de contrabandă, ascunse într-un autoturism condus de un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană.
Atât țigările, cât și mașina au fost confiscate, iar bărbatul a fost amendat cu 8.000 lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar şef Ilie Poroch Serițan, bărbatul O. R., în vârstă de 43 de ani, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, miercuri, în jurul orei 12:00. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Seat Altea, înmatriculat în Bulgaria.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului, cantitatea de 2.400 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări,în valoare de 3.600 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 de lei.
Totodată, autoturismul în valoare de 19.000 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării de autoritatea vamală, întrucât avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.
Intră acum și în grupul de