Câteva tone de deșeuri periculoase au fost descoperite în urma controalelor la firmele care se ocupă de dezmembrări auto din județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Aproape 5.000 litri de substanțe periculoase și peste 6.000 kg de deșeuri periculoase au fost descoperite în urma unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite rezultate din operațiuni cu autovehicule dezmembrate sau scoase din uz.

Potrivit IPJ Suceava, acțiunea a avut loc în perioada 21-25 octombrie și a fost executată de Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase în cooperare cu Serviciile Investigații Criminale și Investigarea Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Suceava și reprezentanții Gărzii Naționale de  Mediu – Comisariatul Județean Suceava.

Cu această ocazie au fost controlate șapte societăți economice din județul Suceava, fiind întocmite cinci dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri” și aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 lei.

Totodată, a fost indisponibilizată cantitatea de 4.800 litri substanțe periculoase (uleiuri uzate) și 6.130 kg. deșeuri periculoase (acumulatori auto și filtre auto uzate), respectiv un autoturism căutat de autoritățile daneze din data de 28.01.2018, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de