Intră acum și în grupul de
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni a iniţiat şi derulat proiectul „Metode şi procedee didactice de succes utilizate şi şcoli europene pentru asigurarea calităţii în învăţarea şi formarea profesională iniţială”, proiect realizat în cadrul Programului Sectorial Leonardo da Vinci, cu un grant total acordat de 24.000 de euro, finanţat de Comisia Europeană.
Potrivit directorului Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Olguţa Popa Ion, proiectul a demarat în contextul în care unităţile de învăţământ TVET – învăţământ profesional şi tehnic din ţară sunt preocupate pentru implementarea Cadrului Naţional de Asigurarea a Calităţii (CNAC) în concordanţă cu Cadrele Europene (COAF/CCAC), pentru realizarea priorităţilor strategice stabilite la nivel naţional privind asigurarea calităţii în educaţie şi formare profesională.
Olguţa Popa Ion precizează că participanţii la stagiul de formare desfăşurat recent în oraşul Sevilia, din Spania a fost format din 12 profesionişti /formatori din care 4 inspectori şcolari de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava în calitate de partener în cadrul proiectului şi 8 cadre didactice de diferite specialităţi/formatori de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. Partenerul extern a fost organizaţia intermediară O.N.E.C.O –The Training Agency, din oraşul Seville – Spania.
Proiectul prin programul de lucru desfăşurat a urmărit formarea şi îmbunătăţirea competenţelor participanţilor pentru promovarea şi asigurarea calităţii în învăţarea şi formarea profesională iniţială a elevilor. Prin programul de lucru al proiectului s-a asigurat condiţii optime de desfăşurare a activităţilor acestuia în unităţi şcolare, centre de formarea a personalului didactic, la Guvernul Andaluziei – departamentul de Formare profesională şi Asigurarea calităţii în educaţie şi formare profesională, la Primăria Seviliei – departamentul Educaţie şi Formare profesională, Sindicatul profesorilor din Andaluzia, unde participanţii au primit informaţii şi au desfăşurat activităţi specifice obiectivelor proiectului.
Participanţii spun că, în ceea ce priveşte problematica legata de asigurarea şi evaluarea calităţii educaţiei s-a putut constata că există multe asemănări, dar şi o serie de diferenţe de conţinut şi abordare.
„La nivelul celor două grupe de participanţi cuprinse în grupul ţintă putem afirma cu certitudine că acest stagiu le-a adus beneficii importante sub aspectul învăţării pe parcursul întregii vieţi şi formarii continue, iar prin generalizarea şi multiplicarea experienţelor pozitive asimilate în timpul mobilităţii un număr tot mai mare de profesori vor putea să-şi îmbunătăţească activitatea privind managementul asigurării calităţii în educaţie şi formare profesională din şcoli precum şi activitatea didactică de zi cu zi”, precizează directorul Olguţa Popa Ion.
Intră acum și în grupul de