O femeie a fost rănită în timp ce traversa, pe o trecere pentru pietoni, strada Calea Unirii din Suceava


Intră acum și în grupul de

O suceveancă de 73 de ani a ajuns la spital după ce a fost acroșată pe o trecere pentru pietoni de pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava.

Femeia a fost accidentată miercuri seara, de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din județul Bacău. Șoferul se deplasa pe strada menționată, din direcția Orizont spre Shopping City Suceava, pe banda I de circulație și nu a observat pietonul, ulterior a încercat să îl evite prin schimbarea benzii de circulație însă l-a acroșat cu partea dreapta față.

Suceveanca traversa strada regulamentar. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de