Un tânăr din comuna Straja are probleme serioase cu legea după ce neavând permis a fugit în trafic de la polițiști, a comis un accident și a încercat să mintă că la volan se afla o altă persoană


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Straja, a fost reținut pentru 24 de ore fiind cercetat penal pentru mai multe infracțiuni rutiere.

Astfel, marți dimineața, în timp ce tânărul conducea un autoturism pe raza orașului Vicovu de Sus, acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă de ei în trafic.

Polițiștii au urmărit mașina fugară pe străzile Calea Bucovinei, Calea Cernăuți și Primăverii din localitate, iar în momentul când a ajuns pe strada Protopop Ionel Maloș, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, tânărul a pierdut controlul autoturismului condus, intrând în coliziune cu un gard. Ulterior, acesta a fugit de la volanul autoturismului urmărit.

În continuare, fiind efectuată cercetarea la fața locului, în interiorul autoturismului au fost identificate mai multe documente, pe numele tânărului în cauză, iar în urma interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce cu restricții-suspendat.

Câteva ore mai târziu, tânărul s-a prezentat la sediul poliției fiind însoțit de un prieten. Tânărul de 21 de ani a declarat polițiștilor că de fapt prietenul său era cel care s-a aflat la volanul mașinii fugare.

Având în vedere aceste aspecte, s-a procedat la audierea bărbatului, care a renunțat la versiunea descrisă de tânărul din Straja. Prietenul său a povestit că în urmă cu puțin timp a fost contactat telefonic de către șoferul fugar, care l-a rugat să îl ajute cu o problemă. În urma discuțiilor purtate, acesta l-ar fi rugat să declare în fața organelor de poliție că el s-ar fi aflat la volanul autoturismului fugar. Versiunea aceasta, însă, nu a rezistat.

Ulterior, fiind audiat în calitate de suspect, tânărul de 21 de ani a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Având în vedere faptul că, în luna iunie 2019, pe numele acestuia s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” dar și de comportamentul adoptat pe parcursul cercetărilor, față de tânăr s-a dispus luare măsurii reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi acesta să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunerea luării unei măsuri preventive.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”.


Intră acum și în grupul de