Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit, sâmbătă, în două autoutilitare identificate în trafic, dar și la frontiera verde țigări de contrabandă în valoare de circa 200.000 de lei.
Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret în cooperare cu lucrători din cadrul Poliției Orașelor Scheia și Gura Humorului, au declanșat, sâmbătă, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 11.30, au fost identificate și oprite în trafic pe drumul european E 58 două autoutilitare, înmatriculate în Ucraina, conduse de doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 23 și 52 de ani, despre care existau date că transportă țigări provenite din contrabandă.
În urma unui control specific, în plafonul ambelor autovehicule s-a constat că sunt ascunse țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora, împreună cu cei doi șoferi ucraineni, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în plafonul celor două mașini, a fost descoperită cantitatea totala de 6.195 pachete țigări, în valoare de 72.500 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.
În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoutilitarele în valoare totală de 76.000 lei folosite la transportul ţigărilor au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Tot sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, au descoperit mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.780 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 114.400 lei.
Un caz similar s-a înregistrat și în Sectorul Poliției de Frontieră Brodina.
În toate cazurile țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale. (N.B.)
Intră acum și în grupul de