Un bătrân a murit în urma arsurilor suferite într-un incendiu de vegetație uscată din comuna Păltinoasa


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 87 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu de vegetație uscată izbucnit, duminică, pe raza satului Capu Codrului, comuna Păltinoasa.

Cadavrul bătrânului a fost identificat de un vecin de al său, care a relatat că, în jurul orelor 13:30, bărbatul a ieșit din casă pentru a verifica de unde provine mirosul de fum, însă nu a mai revenit acasă.

Peste aproximativ o oră, vecinul său a mers să-l caute pe bărbat, găsindu-i corpul carbonizat.

Polițiștii care au examinat cadavrul au constat că articolele vestimentare ale bărbatului au ars în proporţie de 50 %, iar pe suprafaţa corpului bărbatul avea arsuri pe mâini și picioare.

Totodată, s-a constatat că incendiul a cuprins vegetaţia uscată pe o suprafaţă de circa 0,5 ha, precum şi o parte din gardurile din lemn ce împrejmuiesc terenurile agricole ale locuitorilor din zonă.

S-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă”.


Intră acum și în grupul de