Primul magazin Douglas din Suceava s-a deschis în Iulius Mall


Intră acum și în grupul de

Iulius Mall Suceava și-a completat portofoliul de branduri cu magazinul Douglas.

Astfel, în Iulius Mall s-a deschis prima locație Douglas din orașul Suceava, care ocupă o suprafață de 235 mp. Noul magazin are un concept nou, bazat pe expunerea produselor în funcție de ritualuri de îngrijire dedicate unor nevoi specifice, permițând clienților o testar rapidă și o identificare mai ușoară a produselor potrivite lor.

La Douglas poate fi găsită o largă selecție de parfumuri de nișă, precum Xerjoff, Atkinsons London, The Merchant of Venice, TOCCA, Zarkoperfume, Le Couvent Maison de Parfum. De asemenea, sunt disponibile produse de îngrijire și machiaj foarte dorite – The Ordinary, Mario Bădescu, Ecooking, Hey Honey, Eisenberg Paris, Teaology, Missha, Neogen, Dr. Renaud, E.L.F.

„Există o dorință constantă a echipei IULIUS de a le oferi clienților o varietate de opțiuni de
shopping, care să răspundă cererilor acestora. Douglas este un brand apreciat pretutindeni
pentru selecția de mărci și serviciile ireproșabile. Ne bucurăm că, împreună cu partenerul
nostru, am reușit să le aducem sucevenilor mult îndrăgitul Douglas, care se adaugă
numeroaselor branduri internaționale pe care Iulius Mall Suceava le are în portofoliu,” a
declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.

Douglas vine în întâmpinarea clienților săi cu programul de fidelitate Douglas Beauty Card, care le oferă beneficii și promoții.

De asemenea, pentru luna decembrie, Douglas a pregătit un set de cadourilor de Crăciun, printr-o colecție amplă de produse și seturi de îngrijire, machiaj și parfumerie în ediție limitată, în ambalaje festive.

De la intrarea pe piața locală în 2007, Douglas operează 30 de magazine în 16 orașe din România, precum și un magazin online. În rețeaua IULIUS, brandul mai este prezent în Palas Iași, iar în Iulius Town Timișoara s-a extins și a inaugurat recent cea mai mare parfumerie din România a retailerului.

Despre Douglas

Douglas este unul dintre cei mai importanți retaileri de produse de frumusețe premium de pe piața europeană de profil, cu aproximativ 2.400 de magazine fizice și magazine online, în 26 de țări europene. Retailerul are un portofoliu de circa 50.000 de produse de înaltă calitate de la peste 650 de branduri de parfumerie, produse cosmetice decorative și produse de îngrijire a pielii, precum și suplimente alimentare și accesorii. Cu aproximativ 40 milioane de titulari de Carduri Beauty, Douglas derulează unul dintre cele mai mari programe de loializare a clienților din Europa. Oferind o gamă unică de servicii și consultanță de înaltă calitate, Douglas este una dintre cele mai importante companii de pe piața produselor de înfrumusețare, atât prin magazinele online, cât și prin cele fizice.


Intră acum și în grupul de