Trei tineri din Păltinoasa au fost reținuți fiind suspectați că au tâlhărit o bătrână de 90 de ani


Intră acum și în grupul de

Trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, toți din comuna Păltinoasa, au fost reținuți pentru 24 de ore fiind cercetați pentru comiterea unei tâlhării.

Potrivit IPJ Suceava, tâlhăria a fost comisă în noaptea de 22/23.11.2019, victima fiind o bătrână de 90 de ani din aceeași localitate, de la care suspecții au sustras 1500 lei și un telefon mobil vechi.

Astfel, în cadrul cercetării cazului, joi, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului cu sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale și a Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, la imobilele aparținând celor trei suspecți.

Apoi, deja în cadrul audierilor, tinerii au recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Prin urmare, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și încarcerați în arestul IPJ Suceava, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propuneri procedurale de punere în mișcare a acțiunii penale și de sesizare a instanței competente pentru luarea măsurii arestării preventive.


Intră acum și în grupul de