Notele la limba română şi cele la matematică, cele mai contestate la Bac


Intră acum și în grupul de

La Comisia Judeţeană de bacalaureat s-au înregistrat 876 de contestaţii, dintre care cele mai multe, în număr de 376 sunt la proba A Limba şi literatura română, urmate de 234 la matematică. Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Suceava, Laurenţa Hacman, soluţionarea acestora va avea loc în zile de 7 şi 8 iulie afişarea, rezultatelor finale fiind pe 9 iulie.

Precizăm că 93,64% dintre cei care au susţinut examenul în această sesiune l-au promovat. Astfel 2.391 de absolvenţi de liceu au promovat cu medii de la 8 la 8,99, 1.992 de candidaţi au reuşit să obţină medii de la 9 la 10 iar 1.512 concurenţi au rezultate de la 7 la 7,99.

Numai 262 dintre absolvenţii de liceu din judeţ au promovat examenul cu medii de la 6 la 6,99.

Un număr de 403 concurenţi nu au reuşit să promoveze bacalaureatul, 401 dintre aceştia picând cu note mai mici de cinci, în timp ce doi concurenţi au picat cu medii între 5 şi 5,99.


Intră acum și în grupul de