Intră acum și în grupul de
O femeie din Dolhasca a anunțat poliția despre faptul că i-a fost spartă o locuință, dar după ce, în prealabil, a reparat ușa pe unde au pătruns hoții.
Femeia, în vârstă de 66 de ani, a anunțat, sâmbătă dimineața Poliția din Dolhasca despre faptul că hoții i-au furat bunuri dintr-o locuință pe care aceasta o deține pe raza localității.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că imobilul în cauză nu este locuit, iar furtul a avut loc în perioada 1 decembrie 2019-2 ianuarie 2020.
Femeia a constatat furtul în data de 2 ianuarie 2020, dar a sesizat Poliția abia în data de 4 ianuarie după ce în prealabil a reparat ușa de la intrare, pe unde au pătruns autorii.
Din locuință au fost furate un cazan de aluminiu și un compresor defect, iar polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”.
Intră acum și în grupul de