DSP Suceava lansează, în ianuarie, campania „Împreună pentru sănătatea mintală! Să înlăturăm stigmatul bolilor mintale!”


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Județeană Suceava, anunță printr-un comunicat de presă că, în parteneriat cu furnizorii de servicii medicale și autoritățile administrativ – teritoriale cu asistență medicală comunitară, organizează în luna ianuarie campania cu tema – Sănătate mintală.

Potrivit comunicatului DSP, sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale și a „stării de bine”, descriind nu numai absența bolii, ci și capacitatea unui individ de a se integra cu succes în viața familială, socială și profesională.

Instituția menționează că spre deosebire de afecțiunile somatice, identificarea și intervenția timpurie în cazul tulburărilor neuropsihice sunt mai dificile din cauza unor factori precum natura subiectivă a acuzelor și  teama stigmatizării. Tulburările mintale constituie una dintre cauzele principale ale poverii bolii și ale anilor de sănătate pierduți (disability-adjusted life years, DALY), afectând calitatea vieții.

Astfel, redăm integral mesajul DSP Suceava:

Scopul campaniei: creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației generale și a profesioniștilor din asistența medicală primară privind problematica sănătății mintale.

Grupurile țintă ale campaniei sunt: Populația generală și profesioniștii din asistența medicală primară.

Sloganul campaniei este: „Împreună pentru sănătatea mintală! Să înlăturăm stigmatul bolilor mintale!”.

Obiectivele campaniei:

  • informarea populaţiei generale privind importanța identificării și intervenției timpurii în cazul tulburărilor  mintale;
  • conştientizarea şi promovarea unei mai bune înţelegeri a impactului tulburărilor mintale asupra vieţii oamenilor;
  • creșterea accesului la informații pentru:
  • îmbunătățirea îngrijirilor și înlăturarea stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale;
  • aplicarea testelor de screening în cabinetele medicilor de familie.

La nivel județean se vor organiza evenimente de informare despre problematica tulburărilor mintale și de conștientizare a necesității realizării unui management adecvat al acestora prin:

  • Distribuție de materiale informative prin asistenții medicali comunitari si mediatorii sanitari în comunitățile locale în care aceștia își desfăsoară activitatea;
  • Transmiterea, în format electronic, a materialelor informative referitoare la campanie

      furnizorilor de servicii medicale; 

  • Difuzarea de informații pentru populație cu sprijinul mass-mediei locale, parteneră în efortul privind importanța identificării și intervenției timpurii în cazul tulburărilor mintale.

Ministerul Sănătăţii asigură finanţarea și coordonarea organizării campaniei.


Intră acum și în grupul de