Acoperișul și podul unei case din Frumosu au ars într-un incendiu. Două femei, mamă și fiică, au suferit atacuri de panică


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit duminică dimineața la o gospodărie din comuna Frumosu de la coșul de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frumosu, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Frumosu.

La sosirea echipajelor de intervenție, ardeau acoperișul și podul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două femei (mamă și fiică), în vârstă de 85, respectiv 61 de ani, care au suferit atacuri de panică.

Ulterior, femeia în vârstă de 61 de ani a necesitat transportul la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Câmpulung Moldovenesc, pentru investigații suplimentare.

În incendiu au ars acoperișul și podul locuinței pe o suprafață de aproximativ 20 mp și s-au degradat pereții interiori și tavanele, precum și învelitoarea din tablă a acoperișului pe aproximativ 40 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile, menționează ISU Suceava.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de circa două oră, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente.


Intră acum și în grupul de