Şapte asistenţi medicali comunitari vor ajunge şomeri


Intră acum și în grupul de

Pentru că primăriile nu au semnat protocoalele de preluare a asistenţilor medicali comunitari, mediatori rromi şi asistenţi din medicina şcolară, un număr de 7 asistenţi medicali comunitari vor deveni şomeri pentru că li se vor desface contractele de muncă. Şapte primării din judeţ, respectiv Brodina, Dolheşti, Şcheia, Preuteşti, Sadova, Straja şi Slatina, la care se adaugă şi cea a municipiului Suceava, nu au semnat protocoalele. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, (DSP), Adrian Popescu, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că, în aceste cazuri s-a luat măsura trimiterii prin poştă, recomandat şi cu confirmare de primire a acestor protocoale, dar nu s-a primit nici un răspuns.

Cât priveşte Primăria Suceava, aceasta va discutat problema în şedinţa Consiliului Local de joi.

Refuzul semnării acestor protocoale are la bază incertitudinea finanţării bugetului pentru plata salariilor acestor persoane. „Salariile sunt asigurate până la sfârşitul acestui an de la bugetul de stat”, a spus Adrian Popescu adăugând că primarii se întreabă de unde vor avea bani pentru anul viitor şi că vor să li se garanteze că se vor vira bani.

„Dacă cele 7 primării nu vor semna protocoalele, de luna viitoare vor fi desfăcute contractele de muncă a acestor asistenţi comunitari. Până acum ei erau angajaţi de spitalele din zonele respective. Dacă primăriile nu vor semna preluarea lor, vor rămâne fără locuri de muncă”, a precizat Adrian Popescu.

În fiecare din cele 7 comune activa câte un asistent comunitar.

Asistenţii comunitari oferă asistenţă medicală şi socială persoanelor cu risc social crescut, persoanelor cu handicap, vârstnicilor fără familii şi copiilor. Rolul asistentului comunitar este şi acela de a intermedia între cazurile care reprezintă probleme medicale sau sociale şi instituţiile abilitate în rezolvarea acestor probleme. În cazul problemelor sociale, după ce asistentul comunitar identifică o situaţie de acest gen are obligaţia de a anunţa medicul pentru ceea ce ţine de partea medicală şi referentul social pentru partea socială a cazului. Dacă este nevoie, cum sunt spre exemplu cazurile de violenţă în familie, se anunţă şi poliţia, astfel încât toţi aceşti factori cumulaţi să intervină pentru a rezolva această problemă.


Intră acum și în grupul de