Intră acum și în grupul de
După cum am anunțat anterior, joi a avut loc un accident rutier, pe raza comunei Șcheia, în care au fost implicate șase persoane, două dintre care au ajuns la spital.
Astfel, tamponarea a avut loc în jurul orei 12:35. Aceasta a avut loc după ce un tânăr de 20 de ani, din comuna Ilișești, în timp conducea autoturismul marca Volkswagen Passat pe str. Aviatorului din localitatea Șcheia, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație, trecând de pe banda din stânga pe cea din dreapta, moment în care a intrat în coliziune față în spate cu autoutilitara marca Mercedes-Benz Sprinter, condusă de un bărbat de 53 de ani, din județul Neamț, care era oprit pe banda din dreapta.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a doi pasageri, de 18 și 19 ani, de pe bancheta din spate în autoturismul marca Volkswagen Passat. Ambii au primit îngrijiri medicale la U.P.U. Suceava.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Intră acum și în grupul de