O locuință din Liteni a fost distrusă complet într-un incendiu. Proprietarul a fost salvat de către un vecin


Intră acum și în grupul de

O locuință din orașul Liteni a fost mistuită complet de un incendiu, izbucnit marți, după miezul nopții.

În momentul izbucnirii focului, proprietarul de 49 de ani dormea în casă. Acesta a fost intoxicat cu monoxid de carbon, fiind scos afară inconștient de către un vecin.

La scurt timp bărbatul şi-a revenit, iar la faţa locului a fost solicitată şi intervenţia unui echipaj SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale, mai ales în condițiile în care bărbatul suferă de boli pulmonare. Acesta a fost transportat la U.P.U. Suceava pentru îngrijiri de specialitate.

Pe de altă parte, în ciuda eforturilor a două autospeciale de pompieri, locuința a fost distrusă în întregime, prejudiciul fiind de aproximativ 25.000 lei.

Din primele verificări a rezultat că sursa de aprindere a incendiului a fost la coşul de fum deteriorat.


Intră acum și în grupul de