Intră acum și în grupul de
Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că a ridicat în şedinţa de Guvern de miercuri problema oraşelor mici şi mijlocii din judeţ care nu sunt eligibile nici în programul operaţional regional sau sectorial, dar nici în cel de dezvoltare rurală. „Sunt picaţi între scaune”, a afirmat Flutur, care este de părere că pentru aceste oraşe, ce au sub 50.000 de locuitori, trebuie găsite alte surse de finanţare.
În acest sens, preşedintele CJ a arătat că a solicitat Guvernului ca judeţul Suceava, cu cele 11 oraşe care se află în această situaţie, să fie introdus printre cele 14 judeţe din ţară care vor beneficia de împrumutul de 500 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Potrivit lui Flutur, fondurile urmează să fie folosite în infrastructura localităţilor, în lucrări de apă-canal sau staţii de epurare. Totodată, el a mai arătat că vor putea fi realocate sume din cadrul Programului Operaţional Regional pentru finanţarea unor astfel de lucrări în oraşele mici şi mijlocii. „Sunt convins că Guvernul va lua în calcul ceea ce le-am spus”, a subliniat Flutur.
Intră acum și în grupul de