Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, un cetățean român I. T. care transporta ascunse într-un locaș special amenajat sub bancheta din spate şi în rezervorul unui autoturism, 920 pachete cu țigări de contrabandă.
Bărbatul de 36 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, a fost depistat în data de 29 ianuarie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava comisar șef Ilie Poroch-Serițan, acesta s-a prezentat în PTF Siret, pe sensul de intrare în țară, în jurul orei în jurul orei 21:00, fiind la volanul un autoturism marca Volksvagen Passat, înmatriculat în România.
Vehiculul suceveanului a fost controlat, astfel fiind descoperite 920 pachete cu țigări de provenienţă ucraineană.
Țigările era ascunse într-un spaţiu special amenajat sub bancheta din spate şi în rezervorul autoturismului.
Bunurile găsite, în valoare totală de 1.380 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Totodată, suceveanul a fost amendat cu 8.000 de lei, iar autoturismul său, în valoare de 4.700 lei, a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea confecţionat un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.
Intră acum și în grupul de