Măsuri pentru protejarea populaţiei pe timp de caniculă


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Suceava solicită sucevenilor să fie precauţi în această perioadă cu temperaturi extreme şi transmit o serie de recomandări pentru protejarea populaţiei.

În vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme : evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18; dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine); purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15- 20 de minute.

DSP Suceava mai solicită să nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice; consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă; evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit); aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită; păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

DSV ne spune şi cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe, primul lucru fiind închiderea ferestrelor expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
• ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.
• deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.
• stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale.
• închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.

Recomandări pentru prevenirea apariţiei de îmbolnăviri în rândul copiilor sugari şi copiii mici:

• realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer
• sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă
• se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită
• copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode
• nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţa pe cap
• copiii vor primi apă plată sau apa cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate
• mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apa plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool şi vor avea grijă să menţină o igienă riguroasă a sânului şi evident igiena generală
• la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică
• atenţie deosebită se va acorda condiţiilor de igienă atât pentru copil cât şi pentru mamă. Copilul va fi ţinut cu hăinuţe sau scutece curate şi uscate şi mama se va îngriji de igiena riguroasă a pielii acestuia. În acest sens copilul va fi îmbăiat cel puţin odată pe zi, şi obligatoriu seara la culcare iar în restul timpului i se va face toaleta locală ori de câte ori este nevoie.
• copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice:

• crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
• hidratare corespunzătoare cu apă plata sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi
• alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete
• se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile
• este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei
• se va evita deplasarea în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălăriuţă de protecţie pe cap
• menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 – 4 duşuri pe zi
• persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului.

Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.


Intră acum și în grupul de