Intră acum și în grupul de
În perioada 14-16 februarie, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acțiune pe raza județului, pe una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv conducerea de vehicule pe drumurile publice de către persoane aflate sub influenţa alcoolului.
Astfel, potrivit IPJ Suceava, cu această ocazie au fost testați cu aparatul etilotest 428 conducători auto și constatate zece infracțiuni la regimul circulației rutiere dintre care cinci pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și cinci pentru alte abateri rutiere.
De asemenea în cadrul acțiunii au fost aplicate 128 sancțiuni contravenționale în valoare de 82.475 lei și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.
Totodată polițiștii au reținut în vederea suspendării 15 permise de conducere dintre care cinci pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului și zece pentru alte cauze.
Amintim că duminică, un bărbat din Vicovu de Sus a fost prins în trafic băut și fără permis după ce sora sa a anunțat poliția despre acest fapt. În aceiași zi, alți doi șoferi băuți au fost identificați la Vatra Dornei și Dolhasca.
Intră acum și în grupul de