Medicii din rural pot accesa fonduri europene pentru refacerea cabinetelor


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Suceava îi informează pe medicii din mediul rural că au posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru reabilitarea cabinetelor. Directorul DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat că 30-40% din cabinetele medicale din mediul rural sunt „într-o stare proastă, dar că medicii respectivi au o şansă de a primi finanţare din fonduri europene, prin Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR).

Acesta a precizat că, în cadrul unor proiecte se poate obţine 70% din finanţare de la UE, 30% fiind partea pe care trebuie să o asigure beneficiarul, adică medicul respectiv. „Dacă vor trebui ajutaţi să facă proiecte ca să îmbunătăţească starea cabinetului, voi face tot posibilul ca să aibă sprijinul nostru şi să beneficieze de aceste fonduri. Acesta este primul pas, să-i informez că există această posibilitate”, a afirmat Alexandru Lăzăreanu.

Pe de altă parte, şeful DSP Suceava a mai menţionat că în mediul rural există şi cabinete foarte bine dotate, realizate din banii medicilor, şi a dat ca exemplu Suceviţa, Poiana Stampei, Preuteşti, Dolhasca.


Intră acum și în grupul de