Intră acum și în grupul de
O adolescentă de 16 ani, din municipiul Vatra Dornei, și un tânăr de 21 ani, din comuna Mălini, de ani sunt cercetați penal după pentru infracțiuni rutiere.
Mai exact, duminică noaptea, polițiștii au oprit pentru control, pe DC 76 „Gheorghițeni” din comuna Dorna Arini, mașina condusă de adolescenta în cază, în care se mai aflau doi tineri, de 21 și 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, adolescenta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Cu ocazia audierilor, tânărul de 21 de ani a declarat faptul că, autoturismul aparţine tatălui său şi i l-a încredinţat adolescentei pentru a-l conduce, întrucât acesta dorea să înveţe să conducă autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal, adolescenta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de