Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de marți, 3 martie, în județul Suceava au fost constatate patru infracțiuni silvice, trei fiind transporturi ilegale, iar încă un caz fiind mai complex. Amintim că și luni au fost identificate trei transporturi ilegale de material lemnos.
Potrivit IPJ Suceava, cel mai semnificativ caz a ieșit la suprafață după un control efectuat de polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava la o societate comercială din municipiul Vatra Dornei.
Aceștia au constatat faptul că, agentul economic a expediat cantitatea de 42,55 mc lemn rotund de esență rășinoase din alte locuri decât cele corespunzătoare provenienței legale, nu a respectat obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru, a completat în mod necorespunzător avizele de însoțire ale materialului lemnos și a operat în mod eronat datele în aplicația informatică pe linie de silvicultură.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale cu amendă în cuantum de 12.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 42,55 mc lemn rotund de esenţă rășinoase în valoare de 7.318 lei.
Tot marți au fost identificate și trei transporturi ilegale de material lemnos.
Astfel, primul caz a fost identificat în urma unui control în trafic pe DN 2E din Solca.
Un bărbat de 30 de ani din comuna Horodnic de Sus transporta conform documentelor, 4,32 mc lemn de foc de esență fag, iar în realitate acesta transporta în plus cantitatea de 1,26 mc lemn de foc.
Conducătorul auto a fost amendat cu 3.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 213 lei a fost confiscat.
Ulterior, în aceiași localitate a fost oprită pentru control autoutilitara condusă de un bărbat de 29 de ani din comuna Horodnic de Sus care transporta conform documentelor, 2,76 mc lemn de foc de esență fag.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizul de însoţire, poliţiştii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta în plus cantitatea de 0,93 mc lemn de foc.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 157 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Solca.
Cel din urmă caz a fost depsitat în urma unui control în trafic pe DN 17A din comuna Marginea, a unei autoutilitare conduse de un bărbat de 39 de ani din comuna Dorneşti.
Bărbatul nu deținea documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, respectiv 2,00 metri steri lemn de foc din specia fag. Acesta a fost amendat, iar lemnul în valoare de 219 lei a fost confiscat.
Pe lângă asta, cu ocazia verificării permisului de conducere emis de autoritățile belgiene și prezentat de conducătorul auto, poliţiştii au constatat faptul că, acesta nu prezenta elementele specifice de siguranță, existând suspiciunea că era falsificat, motiv pentru care, s-au efectuat verificări în bazele de date rezultând faptul că, bărbatul de 39 de ani nu figurează cu permis de conducere emis de autoritățile belgiene sau de statul român.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de