Intră acum și în grupul de
La sfârşitul lunii ianuarie 2020 au intrat în vigoare prevederile Legii 192 din 2019 care modifică şi completează unele acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Prin Lege s-au propus și s-au adoptat măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în domeniul ordinii şi siguranţei publice, prin aceasta înţelegându-se instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angrenat.
Măsurile sunt însoţite şi de o serie de garanţii oferite cetăţeanului, care, prin texte de lege predictibile va cunoaşte care îi sunt drepturile, căror obligaţii trebuie să se conformeze, care sunt limitele de acţiune ale poliţistului, motivele utilizării unor mijloace din dotare.
IPJ suceava va informa în mod constat cetățenii cu privire la modificările legislative, tocmai pentru ca acestea să fie însușite de cetățeni.
În acest context, aducem în atenţia cetăţenilor noile prevederi cu privire la oprirea și controlul vehiculelor.
Oprirea şi controlul vehiculelor sunt activităţile care au drept scop verificarea atentă a acestora (inclusiv a portbagajului), a documentelor conducătorului de vehicul şi, după caz, a pasagerilor, bagajelor ori a legalităţii transporturilor de bunuri sau persoane.
Poliţiştii rutieri pot să efectueze oprirea şi controlul asupra oricărui vehicul aflat în zona de competenţă, precum şi pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice.
Oprirea vehiculelor în trafic se realizează prin executarea semnalelor regulamentare, prevăzute de lege, de către poliţistul rutier.
Oprirea şi controlul unui vehicul se execută de către poliţistul rutier în următoarele cazuri:
când se constată încălcări ale normelor rutiere;
în situaţia în care există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală, că persoana a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
când descrierea corespunde unei persoane căutate potrivit legii;
când deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege;
în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei.
ATENȚIE!
Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalți pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicațiile acestuia.
Moduri de oprire
În funcţie de comportamentul şi reacţia conducătorului vehiculului faţă de semnalul de oprire al poliţistului rutier:
a) oprirea prin conformare la semnalul poliţistului rutier, când conducătorul
vehiculului opreşte la semnalul acestuia;
b) oprire forţată, când:
conducătorul vehiculului aflat în mers, căruia i-a fost efectuat semnalul de oprire, refuză să oprească şi îşi continuă deplasarea determinând urmărirea sa de către echipajul poliţiei;
vehiculul este oprit, iar conducătorul, care nu se află în interiorul acestuia, revine cu intenţia de a-l pune în mişcare, ignorând dispoziţiile poliţistului;
poliţiştii sunt informaţi, prin diferite mijloace de comunicare, despre un conducător de vehicul, suspect în trafic, pretabil a nu se supune controlului;
conducătorul vehiculului opreşte iniţial la semnalul poliţistului rutier, iar în timpul controlului pleacă, nerespectând indicaţiile şi dispoziţiile acestuia.
Intră acum și în grupul de