Serviciul de Evaluare Complexă Copii și Adulți cu Handicap din cadrul DGASPC Suceava anunță că toate persoanele programate pentru luna martie vor fi reprogramate la o dată ulterioră


Intră acum și în grupul de

Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului (DGASPC) a județului Suceava anunță, printr-un comunicat de presă emis astăzi, faptul că personalul din cadrul Serviciilor de Evaluare Complexă Copii și Adulți cu Handicap, procedează la înștiințarea telefonică a tuturor persoanelor programate în luna martie 2020 pentru reprogramare și evitarea deplasărilor care pot pune în pericol siguranța sănătății  persoanelor cu dizabilități și a membrilor familiilor lor.

Instituția explică că având în vedere decretarea stării de urgență de către Președintele României, în contextul pericolului infectării cetățenilor României cu COVID 19, Decretul  privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, la cap.IV. la Capitolul IV – Domeniul muncii și protecției sociale, Art.39 prevede:

”- Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.”

Astfel, DGASPC Suceava informează că persoanele vizate pot transmite solicitările și sesizările prin canalele de comunicare online: email, pagină de facebook sau telefonic, iar specialiștii  DGASPC Suceava vor fi la dispoziția acestora pentru orice informație și vor identifica soluții împreună cu celelalte instituții conexe pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor.

Pentru mai multe informații puteți accesa siteul DGASPC Suceava: http://dgaspcsv.ro/


Intră acum și în grupul de