Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 58 de ani, din județul Iași, a fost plasat, joi, sub control judiciar după ce a comis mai multe infracțiuni în județul Suceava.
Ieșeanul a fost prins miercuri, după ce un martor a anunțat poliția despre faptul că o mașină cu avarii și fără numere de înmatriculare circulă în orașul Frasin.
Atunci, s-a constatat că bărbatul are permisul reținut pentru că a condus băut și nu are asigurare obligatorie valabilă. La momentul controlului, acesta avea o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe lângă asta, însă, polițiștii avea informații că bărbatul e responsabil pentru un furt de bani (2650 lei) de la o stație peco din Frasin. Astfel, în urma controlului corporal a acestuia, asupra sa au fost găsite un portofel în care avea suma de 308 lei, suma de 2.200 se aflau intr-un buzunar de la geaca.
Bărbatul a recunoscut fapta, declarând că a sustras o sumă de bani dintr-un sertar, profitând de neatenția gestionarului stației peco, după care a plecat la volanul autoturismului său în zona Bucșoaia, unde a făcut cumpărături.
Astfel, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar joi, Judecătoria Gura Humorului a luat față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „furt”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”și „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Intră acum și în grupul de