Accident de muncă la o firmă din Șcheia: Un bărbat a rămas fără un deget după ce s-a tăiat cu un circular


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din comuna Ilișești a ajuns pe masa de operație după ce a fost victima unui accident de muncă ce a avut loc, joi, la o firmă din domeniul fabricării componentelor auto din Șcheia.

Din primele cercetări reiese că bărbatul de 62 de ani, angajat legal, s-a tăiat cu circular la degetul mic de la mâna stângă în timp ce tăia un palet din lemn.

La scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la Spitalul Județean Suceava UPU pentru investigații mai amănunțite.

La spital, bărbatul a fost diagnosticat preliminar cu amputație deget mâna stângă, urmând a fi operat în cursul zilei de astăzi.

Pe lângă asta, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.


Intră acum și în grupul de